De-a lungul celor 25 de ani de desfășurare a activității, Smith&Smith și-a demonstrat angajamentul față de responsabilitatea socială prin contribuțiile oferite către diverse asociații și instituții. În decursul ultimului an, Smith&Smith a sprijinit financiar cauze ce vizează educația și cultura. Aceste donații au permis asociațiilor să implementeze proiecte de pe urma cărora au beneficiat persoane din grupuri defavorizate și artiști aflați la început de drum. Prin aceste inițiative, Smith&Smith contribuie activ la dezvoltarea inițiativelor civice și la bunăstarea comunității. Angajații companiei sunt, de asemenea, încurajați să se implice în astfel de cazue.
Scopul nostru este de a demonstra importanța implicării sectorului privat atât în cauze sociale care îi afectează pei cei mai puțin privilegiați, dar și în cele de cultură, întrucât recunoaștem importanța susținerii manifestărilor creative.
